Sunt Roxana Pigulea, am 31 de ani, economist si din ianuarie 2016 sunt voluntar in spital. Decizia de a ma alatura programului a venit rapid, desi era un gand foarte, foarte vechi, insa neanalizat prea mult – o rezolutie pentru noul an, o scurta cautare pe internet si trimiterea rapida a aplicatiei. Intre timp, Voluntar in Spital, prin programul ADM, a devenit job-ul meu de weekend.
Semnificatia acestui program pentru mine se ramifica trei planuri:
- Zambetele copiilor
Este ceva despre care vorbeste fiecare voluntar din spital si au dreptate, te face sa uiti de orice si poate sa apara cu atat de putin efort (Voluntar in Spital a si primit Premiul pentru Eficienta din cadrul Galei Societatii Civile 2016). De fiecare data cand intram pe coridoarele sectiilor, incarcati cu jocuri si minunatii, suntem intampinati de perechi de ochi timizi si nerabdatori ce ne privesc din usile saloanelor. Sunt orele in care uiti de orice si te bucuri de bucuria copiilor, incerci sa ii descoperi, sa afli ce le place, sa te adaptezi ritmului lor. Uneori sunt ore pline, agitate, cu veselie si chicoteli, in care invatam despre animale, masini, printese, cuvinte, baloane si cine mai stie ce, alteori sunt ore linistite, petrecute in tihna, in care povestim si confectionam bratari sau alte decoratiuni.
- Colegi minunati
Sunt oameni frumosi, activi, calzi, care rapesc din timpul petrecut cu copiii lor, soti/sotii, familie, prieteni, care fug de la serviciu sau de la scoala spre spital, care se trezesc devreme si in weekend pentru a veni la spital. Una din marile castiguri ale acestei activitati sunt momentele petrecute cu ei dupa finalul activitatilor cu copiii. Sunt colegi creativi, care te inspira, care te sustin si care te ajuta sa cresti, cu o dorinta imensa de implicare si langa care simti ca activitatile tale chiar au un impact.
- Dezvoltare personala
Imi aduc aminte de ceea ce mi-a fost spus de catre o colega in prima mea zi in spital: “Noteaza-ti ce ai simtit azi si reciteste dupa 6 luni – vezi cum te simti atunci si compara!”. Nu am notat :), insa am retinut – nu le poti face pe toate si e in regula. Am invatat insa sa ma joc, sa ascult pe cei din jur, sa ma ascult pe mine, sa imi gasesc ritmul, sa mi-l adaptez celor din jur, incat sa ajungem la acel echilibru din care poti aduce bucurie si te poti bucura. Am invatat ca echipa e acolo si ai nevoie de ea, iar ea se formeaza din voluntari, personalul medical, parinti si copii si pentru a lua tot ce e mai bun din activitatea noastra e nevoie de toti implicati. Am invatat ca pentru un moment de bucurie e nevoie doar sa fi acolo deschis si cu tot sufletul!
Un gand de final, ce nu imi apartine: “Binele se construieste in fiecare zi!”
MULTUMIM ROXANA…ESTI UN OM SI VOLUNTAR MINUNAT!
